luni, 19 septembrie 2011

FAGARAS - VF LESPEZI 10.09.2011


VF LESPEZI 2.517 m / 2.522 m după noile măsurători

Traseu: Marcaj punct roșu Hotel Piscul Negru - Vf Lespezi
Timp parcurgere:  Urcat    : 4 h / 4 h 1/2
                             Coborât : 3 h / 3 h 1/2
              Diferența de nivel: + 1337 m; - 1337 m

       Sâmbata 10 septembrie 2011 o zi frumoasă de toamnă numai bună pentru o tură pe Lespezi. La ora 4:00 dimineața se sună trezirea. Cam greu cu trezirea, însă încet încet ne-am dat jos din patul confortabil și cald și ne pregătim pentru a pleca la drum cu destinația Hotel Piscul Negru pe Transfăgărașan (DN7C Km 102) la o altitudine de 1.200 m la 250 km de Bucuresti. În jur de ora 8:30 parcăm în fața hotelului Piscul Negru unde temperatura de vreo 5-6 grade celsius ne cam da fiori. Aici avem grijă să confirmăm la recepție rezervarea pentru cameră înainte de plecare.
Se anunța o zi frumoasă cu cer senin și soare fapt ce ne bucură pentru că atunci când urci pe Lespezi se recomandă să ai cerul liber îtrucât marcajul în apropiere de vârf este mai rar și diferențele de nivel sunt destul de mari ceea ce pe vreme rea poate fi periculos.

         Hotel Piscul Negru

De aici începe traseul nostru (punct roșu) spre Vf Lespezi cu o urcare susținută de la aproximativ 1.200 m altitudine la 2.517 m altitudine. Adică o diferență de nivel de aproximativ +/- 1.300 m.

                                                 hartă extrasă de pe situl www.romania-natura.ro

De la hotelul situat pe partea dreaptă a Transfăgărășanului (cum urci dinspre Lacul Vidraru) traversăm șoseaua și coborâm spre complexul de cazare din valea râului Capra. Traversăm podul și o luăm prin partea staâgă pe langă o casă aflata în construcție abandonată pe care se vede și punctul roșu trecem de casa abandonată iar în spatele ei se găsește mina părăsită de la piscul negru din care curge un pârâu (cu apă Toxică)
           Mina părăsită din care curge un râu (foto Alexandru Ciubotaru)

De la mina părăsită traseul începe să urce prin pădure, urmărim punctul roșu care urmează un drum forestier până la golul alpin la care ajungem dupa aproximativ 40 minute. Aici la stâna renovată traseul punct roșu se desparte de crucea roșie și de crucea galbenă care duc spre șeaua Podeanu.

          Stâna renovată (Foto Alexandru Ciubotaru)

Din apropiere de stână se vede pentru prima dată Vf. Lespezi în toată frumuseațea lui, pare că este foarte aproape!!, este doar o iluzie optică până pe vârf mai urcăm aproximativ 3 ore de la stână.
Avem două variante de urcat: una pe valea Căpriorului și alta pe piciorul Lespezilor, optăm pentru cea de a doua. În cazul în care optați pentru varianta Piciorul Lespezilor atenție mare să aveți apă la voi întrucât nu se găsește apă nicăieri pe traseu. Pe valea Căpriroului nu se pune problema apei.


                       Vf Lespezi si traseul marcat prin punct roșu (foto Alexandru Ciubotaru)

În imaginea de mai sus avem marcat cu roșu traseul nostru. Marcajul este relativ bun însa pe ceață este greu de găsit în unele zone așa că atenție. Cu galben am notat traseul pe valea Căpriorului, mai puțin spectaculos decât cel cu roșu întrucât nu oferă panoramă fiind prin vale.
Dupa 4 ore de la Piscul Negru ajungem pe Vârful Lespezi 2.517 m cu a sa roză a Vânturilor ora arată 12:40.

           Varful Lespezi

De aici panorama ce se înfățișează în fața ochilor este fantastică, se văd Vf Negoiu, Transilvania, Lacul Călțun împreună cu Refugiul de la Călțun, Vârfurile Viștea Mare și Moldoveanu spre est, Lacul Vidraru spre sud împreună cu câteva acoperișuri de la Curtea de Argeș, Oltul în Transilvania, Masivul Cozia, etc. Pe scurt o panoramă a întregului masiv.

               Vârful Călțun 2505 m văzut de pe Vf Lespezi 2.517 m foto (Alexandru Ciubotaru)

Pentru a ajunge pe Vf Călțun este nevoie sa coborâm atent un horn, traseul până pe vf Călțun nu este marcat, este foarte abrupt cu diferență mare de nivel, însa, cu multă atenție și ceva efort ajungem și pe vârful cu cele trei momâi ale sale de pe care avem o panoramă excelentă asupra lacului Călțun

Lacul și refugiul Călțun văzut de pe Vf Lespezi (foto Alexandru Ciubotaru)

 Făgăraș partea estică (foto Alexandru Ciubotaru)

Vf Negoiu 2.535 m (Foto Alexandru Ciubotaru).

Din Vf Lespezi se poate ajunge pe Vf Negoiu urmând punctul roșu până în șaua Lespezi unde ne intersectăm cu traseul cu dunga albastră care vine de la Arefu, continuăm pe dunga albastră coborând prin căldarea Berbecilor până ne intersectăm cu traseul dungă galbenă care face legătura dintre strunga Doamnei și strunga Dracului, unde o luăm la stânga până ajungem la strunga Dracului de unde urcăm pe traseul de creastă până la Vf Negoiu.

hartă extrasă de pe situl www.romania-natura.ro 

După 1 oră jumate de la sosire pe vârf și după 1 masă copioasă avem grijă să strângem toate resturile și parcă nu ne mai săturăm de privit în toate cele 4 zări, cu regret ne pregătim de coborât. În 3 ore 1/2 ajungem la Hotel Piscul Negru unde ne cazăm pentru seară după o zi destul de lungă și frumoasă.


Respectă muntele, natura, ia cu tine doar poze și în urma ta lasă doar pașii.

Per aspera ad astra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu